D'ale avocatilor » Posts in 'Intamplari de viata' category

IGLASS sau sticla inteligenta

Nu de mult, un prieten a lansat o noua idee atat in Sibiu cat si in Romania.

Sticla inteligenta, numita (nu doar simbolic) I-glass. Aceste panouri, pe langa ca pot fi folosite pentru reclama, se mai pot folosi si pe post de “perdea”, intimitatea fiind “la un singur gest distanta”.

Cum functioneaza, pe ce sistem, puteti afla pe site-ul Iglass.ro.

Aici il puteti vedea pe Sandu (Alexandru Dragomir) prezentand aceasta noua idee, chiar pe Nicolae Balcescu !

E o idee noua, pe care chiar v-o recomand si care chiar cred ca o sa prinda, mai ales in perioada actuala, de “recesiune” !

Pedeapsa cu moartea – de ce nu ?

Pare interesant titlul postului. Sau ma rog, cel putin interesant.

Desi am auzit/ citit diferite pareri despre pedeapsa cu moartea, unele pro, altele contra, personal consider ca pedeapsa cu moartea ar trebui reintrodusa.

Foarte multi spun ca pedeapsa cu moartea incalca vestita Cartă. La fel de multi spun ca o pedeapsa capitala este inumana.

Pai sa vedem cat de inumana e pedeapsa asta. Bine, am uitat sa specific ca, sunt de acord cu pedeapsa cu moartea in cazurile cand un om se dovedeste ca a ucis un alt om.

Din momentul in care un individ (a se citi si pentru feminin la fel) a impuscat un om, sau a omorat, indiferent prin ce mijloace, un alt om, respectivul individ nu mai poate fi considerat OM, fiinta umana. Deci, faptul ca pedeapsa capitala este inumana, pica.

Daca se intampla acelasi lucru ca si in paragraful de mai sus (ma refer la omorul unui om), inseamna ca respectivul criminal a avut drept de viata si de moarte asupra ucisului. Daca prin lege se spune ca NU ai voie sa omori, de ce legea nu da dreptul judecatorilor sa aiba putere de viata si de moarte asupra unui animal ? Ca deh, nu mai e OM daca a luat viata altuia. Deci moralitatea pedepsirii cu moartea s-a rezolvat.

Am auzit aseara pe un post de televiziune ca si criminalii au aceleasi drepturi ca si noi (vezi cazul jafului armat din Brasov si punerea in libertate pentru consult medical a mai multor criminali sau pedepsiti la multi ani de inchisoare pentru tentative de omor). Cazul este sustinut de orice magistrat/ avocat/ lege romana/ lege europeana. Si asa o fi, legal. Dar cat de moral este? Tare as fi curios (zic Doamne fereste, nu doresc asa ceva nimanui), daca li s-ar fi intamplat ca (zic inca o data Doamne fereste), un copil, un frate, un parinte, cineva foarte drag, sa fie impuscat in inima, pe strada, incercand sa opreasca un criminal si un hot, fapt intru-totul demn de urmat (nu ma refer la a fi impuscat). Sunt 100% sigur ca NU ar mai crede ca aceleasi drepturi trebuie sa le aiba. Chiar daca din din ipocrizie probabil ar zice, in gura lumii, de imagine, ca la fel cred in justitie.

Si pe langa toate aspectele de mai sus, garantat ar scadea rata criminalitatii. Nu toti criminalii (si ma refer aici si la cei care circula constant cu peste 100 km/h in localitate, riscand sau chiar omorand oameni, uneori chiar si pe trecerea de pietoni) s-ar simti confortabil daca ar sti ca, odata prinsi, ii asteapta moartea.  Sau ma insel eu ? Probabil ca in loc de 100km/h in localitate ar reduce la 50-60 km/h, maxim.

Si daca pedeapsa cu moartea nu, de ce mai exista sentinta cu pedeapsa pe viata? Cati din Romania au facut inchisoare pe viata ? Tare as fi curios de un raport de genul asta :)

Oricum, prefer sa se reintroduca pedeapsa cu moartea. Si mai prefer ceva. Magistrati inzestrati cu .. “sange-n vene” care sa aiba curaj sa si aplice pedeapsa asta capitala. Sau macar pe cea cu inchisoare pe viata.

Interesant titlul postului, nu ? Sau .. cel putin interesant :)

La multi ani 2009 !

Cu ocazia sfarsitului de an 2008 si inceputul anului 2009, va doresc un an nou 2009 mai bun, multa sanatate si realizari pe toate planurile, multa forta de munca si succese depline !
La multi ani 2009 ! La multi ani pentru un 2009 mai prosper si fara probleme juridice, fara apeluri la avocati sau cabinete de avocatura.

Cabinetul de avocat Larisa Somfalean isi reaia activitatea incepand din data de 5 ianuarie 2009.

La Multi Ani 2009 !!!

cabinet_avocat_la_multi_ani_2009

Femeie la Derby. Impresii.

Cam ce inseamna sa fi suporter in ziua de astazi?

Pai sa vedem… cuvinte nu tocmai ortodoxe adresate suporterilor echipei adverse, batai mai ceva ca pe campul de lupta, incendieri ale stadioanelor… in principiu manifestari demne de jungla.

Sambata am fost pe stadion la meciul Dinamo-Steaua. Ciudat pentru o fata, stiu, insa era o curiozitate pe care de mult timp doream sa mi-o satisfac. Jocul de pe teren a lasat mult de dorit pentru pretentiile titulaturii de „Derby”, adevarata lupta purtandu-se in mare parte intre galerii. Scandari care mai de care mai intepatoare, mesaje unul dupa altul scrise pe bannere insirate de-a lungul peluzelor, si o mare de oameni ce forfota la fiecare „faza” a echipei adulate.

Trebuie sa recunosc ca atmosfera de pe stadion este una cu adevarat impresionanta, o atmosfera care te prinde, si pentru 90 de minute chiar traiesti cu impresia ca a fi suporter este o experienta frumoasa, chiar si pentru o fata (daca poti trece cu vederea anumite cuvinte ).

Insa mirajul ia sfarsit odata cu parasirea stadionului.

Suporterii pleaca de acolo precum niste caini turbati (fara nici o aluzie la o anume echipa), pusi pe harta, pandind, daca nu chiar creand ocazii pentru a se masura in „lupta dreapta” cu sustinatorii echipei adverse.

De ce aceste manifestari huliganice? Eu, in naivitatea mea, credeam ca a fi suporter inseamna a iubi echipa mai mult decat a uri suporterii rivalei. Se pare ca m-am inselat. Multi, tind sa cred, gasesc in titulatura de „suporter al echipei X”, o acoperire pentru dorinta nebuna de a da frau liber unor porniri animalice.

Poate ma insel, acest domeniu fiind unul cu precadere al barbatilor, insa, sunt de parere ca acei „fani” care au asemenea manifestari, nu pot fi numiti suporteri, prin faptele lor aducand un renume prost echipei pe care pretind ca o iubesc si in numele careia duc aceste „razboaie”.

Parere avizata sau nu, o consider a fi una valabila, problema de mai sus tinand mai mult de bun simt decat de o cunoastere amanuntita a tainelor fotbalului. In fond, „lupta” ar trebui sa se desfasoare pe teren, nu?

What language parlez-vous? Română?

Snobism, epatare, efect de turma, nu mi-e clar inca, dar pe principiul “Te lepezi de Satana?”, asa se lepada romanul de limba nationala. Ce-i drept, in tara asta putine sunt lucrurile care sa iti mai trezeasca sentimentul de patriotism, si cele care reusesc, o fac poate doar in sufletele celor cu parul carunt care au trait alte vremuri. Dar sa nu ne abatem de la subiect, si sa revenim la “our business”.

Eh, si uite la ce ma refeream. Limba engleza incepe sa aiba o pondere din ce in ce mai mare in discutiile pe care le purtam zilnic. Ati observat ca nu mai ”faci bine” ci “esti ok”, ca nu mai esti “in pauza de masa” ci “out for luch”, ca nu mai astepti cu nerabdare “sfarsitul de saptamana” ci “week-end-ul”, si lista poate continua.

Cum va suna :”Am iesit aseara cu prietenii in club si a fost like really cool. DJ-ul a pus o muzica groovie si am dansat toata noaptea. Really now, abia astept sa vina week-end-ul din nou, sa mai facem un party de genul asta.” ? Ei bine, acesta este doar un exemplu, insa asa vorbesc romanii de astazi, sau cel putin tinerii. Astfel, daca nu cunosti limba engleza (ceea ce este, intr-adevar, putin probabil) risti sa nu te intelegi cu concetateanul care ti se adreseaza.

Am si eu totusi o curiozitate…..de ce nu integreaza cuvinte si din alte limbi? Daca tot e la moda limbajul “dalmatian”, atunci de ce sa nu facem variatiuni? Franceza, engleza, italiana, sau eu mai stiu care alta. Poate pentru ca tot ceea ce vine „de peste ocean”, la noi este luat drept valoare universal valabila, pentru ca, deh, nu sunt putini cei care viseaza la „taramul tuturor posibilitatilor” gandind ca „the grass is always greener on the other side of the fence” , ca sa pastrez registrul.

Qui sais ce se va intampla cu limba romana in viitor? Maintenant, ma multumesc sa inchei articolul integrand cuvinte din limba franceza, car je n’aime pas la monotonie.

Timp sau bani?

Nu vi se pare ca niciodata nu aveti timp indeajuns?

Parca orele trec intr-o viteza nebuneasca pe langa voi…zilele scapa printre degete…nu termini de ciocnit paharele de sampanie la 12 noaptea…ca deja sunt inlocuite cu ouale incondeiate.

Ametesti…si nu stii de unde sa incepi si unde sa termini…sau nu ai timp sa termini. Si cel mai trist…nu ai ragaz sa zabovesti asupra unor clipe in care sa analizezi doar…sa iei o pauza si sa inspiri adanc fiecare particula a vietii.

E paradoxal. Copil fiind, aveam atat de mult timp la dispozitie si atat de putine de facut…iar acum…acum atat de multe lucruri si totusi nisipul din clepsidra aluneca parca prea repede.

Chiar despre asta vorbeam aseara cu un bun prieten. El, fascinat de tot ceea ce tine de stiinta si de lucrurile misterioase si greu de crezut, sustinea cu niste teorii care pe langa mine, sincer, au trecut fara a le lua prea mult in seama, ca timpul incepe sa se comprime fizic. Nu i-am respins intru-totul teoria, pentru ca nu sunt o persoana atat de ingusta la minte incat sa nu pot accepta parerile altora, insa am rezervele mele.

Din punctul meu de vedere, ceea ce se intampla este pur si simplu un fenomen social. Pentru a-ti intemeia o familie, pentru a putea sa aduci pe lume un suflet caruia sa ii oferi cele necesare, ai nevoie de bani. Bani care astazi nu vin usor, si in nici un caz, cand ai doar salariul minim pe economie.

Iata, astfel, care este problema! Ne luptam zilnic sa progresam, ne canalizam toate eforturile si implicit timpul catre proiectele de la job, sperand ca intr-o zi, preferabil in viitorul apropiat, contul din banca sa acumuleze cat mai multe zerouri.

Dar…e cu dus si intors. Odata ce intri in acest vartej, de cele mai multe ori, nu mai ai scapare. Si atunci, la ce bun sunt banii, daca nu vei avea niciodata timp sa te bucuri de ei? Copilul va avea detoate, mai putin caldura parintilor ocupati cu dead-line-uri, parinti ce stau peste program si ajung acasa mult prea obositi si stresati.

In ce societate traim? Daca va detasati putin si priviti cu un ochi critic, s-ar putea sa vedeti si voi mai degraba o jungla decat o lumea civilizata, toti ghidandu-ne mai mult sau mai putin constient dupa ideea ca, intotdeauna, cel mai puternic invinge.

Forma fara fond

Saracii romani saraci…. Deja m-am plictisit de cate ori am auzit prin filme numele Romaniei fiind vehiculat intr-un mod peiorativ. Romania cu copii ai strazii, oameni care abia isi duc traiul de pe o zi pe alta, economie la pamant si asa mai departe. Si cred ca ne place statutul acesta de victime.

 

Acum… Eu totusi cred ca traim intr-o alta Romanie. Una in care cetatenii stimabili isi permit achizitionarea de masini de ultima ora la doar cateva saptamani dupa prezentarea oficiala. O Romanie in care Mall-urile sunt ca un musuroi de furnici, pentru ca romanii astia saraci nu mai concep sa poarte haine a caror eticheta sa nu scoata din buzunar sume cu destule zero-uri in coada.

 

Mai nou, un telefon nu este de ajuns. Romani,i care abia isi duc traiul de pe o zi pe alta sunt foarte solicitati, astfel incat, cu mai putin de doua telefoane nu se pot descurca. Ca sa nu mai vorbim despre perceptia distorsionata pe care acestia o au asupa utilitatii unui telefon mobil. Nu, nu trebuie doar sa fie folosit pentru conversatii si mesaje text. O asemenea mentalitate te arunca aproape in epoca de piatra. Nu esti „trendy” daca nu ai un telefon (cel putin) care sa faca de toate, mai putin clatite.

 

Snobism. Asta este cuvantul. Mi se pare normal sa te chinui de pe o zi pe alta, atunci cand si ultimul banut se duce pe toate lucrurile de fite, ca nu cumva sa fii mai prejos decat vecinul, prietenul, seful, sau mai stiu eu cine… Calitatea a fost inlocuita de trend, iar bunul simt de opulenta.

 

Asta este Romania in care traim. Una superficiala, cu cetateni lipsiti de valori si personaliate, al caror tel este sa fie „cei mai cei dintre cei mai cei”. Pacat ca asemenea concurenta nu exista si pe alte planuri mult mai profunde si importante decat masina in care te urci dimineata in drum spre serviciu.

Detehnologizare..

Ora 7:00. Suna ceasul. Ma ridic din pat adormita, cu privirea incetosata si ma opresc direct cu mana pe butonul de start de la PC. Aceasta este rutina zilnica, si desi lucrez la o firma de web-design, unde calculatorul este indispensabil, totusi primul lucru pe care il fac in fiecare dimineata este sa deschid PC-ul.

Ce ti-e si cu tehnologia asta. Este inca in plina dezvoltare si a adus beneficii nenumarate, insa se pare ca are si un efect negativ, pe care poate multi nu-l constientizam. Am ajuns sa fim niste robotei, dependenti de tot ceea ce ne inconjoara si are un buton de „ON”.

Cafeaua vine de la „coffe-maker”, stirile le citim de pe „net”, tot acolo unde si socializam, iar o zi in care nu ti-ai petrecut cateva ore la telefonul mobil este o raritate.

Si poate ca e bine. Prietenul din copilarie este doar la cateva taste distanta, mainile nu se mai murdaresc de tusul de pe ziar, iar cafeaua….Nu! Aici nu pot gasi nici un beneficiu, tot cea la ibric este mai buna.

Dar ce s-a intamplat cu vremurile cand te intalneai la un suc la cofetarie cu prietenii, sau beai cafeaua dimineata in fotoliu rasfoind ziarul ce mirosea a tus proaspat? Se pare ca toate acestea si-au gasit inlocuitor.

Nu mai citim cartea pentru ca am vazut filmul, sau poate o citim in format electronic. Ce s-a intamplat cu banca din parc pe care atatea generatii de tineri isi petreceau dupa-amiezele in compania unui roman stufos ce-i purta pe meleaguri indepartate, facandu-i sa traiasca diferite povesti?

In fond, intrebarea este simpla. Putem trai cateva zile macar fara facilitatile tehnologiei actuale? Oricat as blama dependenta si robotizarea noastra, eu una recunosc faptul ca m-as simti total rupta de lume fara telefonul mobil si internet.

Ca in orice situatie, probabil solutia o reprezinta calea de mijloc. Tehnologie cu masura, si reintoarcerea, din cand in cand, la vremurile cand iti cautai prin buzunar fisa pentru un apel.

Lumea ca o scena

„All the world’s a stage,
And all the men and women merely players;
They have their exits and their entrances,
And one man in his time plays many parts.”

Shakespeare

Imi aduc aminte de profesoara mea de engleza din scoala generala, cu adevart pasionata de Shakespeare, care ne citea cat putea de des operele sale. Citatul de mai sus mi-a ramas intiparit in minte dintr-un oarecare motiv, desi atunci nu reuseam sa patrund in profunzime intelesul cuvintelor. Astazi parca imi este mai clar, sau poate mai la indemana.

Da, oamenii sunt actori pe scena pe care o numim generic „viata”. Regizorul nu reusesc sa imi dau seama inca cine este. Variante sunt mai multe: Dumnezeu, soarta sau chiar oamenii care, atunci, joaca dublu rol.

Dar de fapt nu e vorba doar de dublu rol, caci un om pe parcursul vietii joaca chiar mai multe roluri. Te nasti, esti copil, apoi esti adolescent, devii sot sau sotie, mama sau tata, bunic sau bunica, unchi sau matusa. Dar esti si angajat sau director, elev sau profesor si lista poate continua.

Si atunci, printre atatea roluri…cine esti „tu” de fapt? V-ati pus vreodata intrebarea aceasta?

Poate suntem prea ocupati de problemele zilnice, de rutina, prea stresati sau poate doar ne este teama sa analizam si sa dam raspunsul la intrebarea de mai sus. Printre atatea roluri parca te pierzi si ajungi sa te identifici cu ceea ce reprezinta masca aferenta fiecarui personaj si astfel te indepartezi de „tine”.

Ce ar fi sa ne rezervam fiecare cateva minute pe zi, sa redescoperim cine suntem cu adevarat?

Shopping sau defilare pe „catwalk” ?

Sunt femeie, si ca tuturor femeilor imi place sa imi cumpar toate prostiutele. De la bluza pe care nu am sa o mai imbrac peste doua saptamani, pana la lumanarea aceea decorativa pe care deja o vad asezata pe noptiera, langa alte obiecte de gen, care ma fac pe mine sa ma simt mai naturala, mai in lumea mea.

Sambata dimineata, dupa ce imi beau cafeaua si imi fumez tigara linistita, plec „la vanatoare”. Atatea magazine, atatea haine,atatea culori si atatea….FITE. Da, fite. Recunosc, nu’s o tipa foarte eleganta de fel. Prefer stilul casual pentru ca deh, este cel mai comod, insa atunci cand ocazia impune, imi face placere sa incalt un pantof cu toc si sa imbrac o rochie ce emana un aer sexi-clasic. Cred ca fetele de astazi au o mare problema…cred ca nu sunt in stare sa adecveze imbracamintea la situatie.

Fetelor (ma adresez cu precadere lor, pentru ca imi imaginez ca barbatii care au citit primele randuri au un deja-vu de la ultima raita prin magazine cu iubita, si au schimbat repede pe un site mai macho) cat timp petreceti voi atunci cand faceti cumparaturi, cati kilometri parcurgeti prin magazine, si de cate ori trebuie sa va schimbati pana ajungeti acasa, satisfacute si cu mainile rupte de pungi si pungulite? Mie imi ia o jumatate de zi cel putin.

Si acum…ca sa nu deviez de la subiect… sa vorbim de fite. Cand intru in Mall ma simt ca un fel de extraterestru. Sau o Cenusareasa mai poetic spus, caci majoritatea fetelor parca tocmai au coborat de pe podiumul de prezentare de la Milano. Tocuri de 10 cm, fuste scurte sau pantaloni mulati in asa fel incat te rogi sa nu le scape nimic pe jos. Bluze cu felurite forme de decolteuri insa obligatoriu foarte adanci, genti cu care te-ai putea prezenta usor la aeroport pentru o saptamana de vacanta in Hawai, si in mod obligatoriu ochelari de soare care le acopera jumatate din fata; eu in adidasi. Acum recunosc, este o tinuta care va face ca toti barbatii sa isi suceasca gatul ca nu cumva sa piarda o asemenea priveliste dar…o jumatate de zi intr-un asemenea outfit… Oare a doua zi ele mai pot merge?

Poate eu nu sunt la moda, poate am o mentalitate invechita, insa atunci cand mergi la cumparaturi nu trebuie sa te simti confortabil, sa poti face fata tuturor provocarilor enumerate mai sus?

E clar…pana si singura placere pur feminina a fost profanata de ceea ce inseamna trendul autohton. Oare ca va mai urma?

Ma duc linistita sa-mi asez adidasii la locul lor. Sambata urmeaza o noua runda de shopping pe stil vechi.