Imi plac copiii, in special cei rotofei, rosii in obraji si cu zambetul acela inocent pe care il afiseaza in orice situaie. Dar atunci cand cresc si raman la fel de dolofani, nu mai este nici amuzant, nici dragut, ci, poate exagerand un pic, alarmant.

Copiii de astazi nu mai traiesc aceeasi copilarie de care ne-am bucurat odata eu sau tu. Imi amintesc cand ieseam in fata blocului cu prietenii si ne jucam o zi intreaga jocuri ce pentru cei din ziua de astazi reprezinta un mister. Imi e dor sa mai alerg desculta la tara, sau sa simt mirosul mancarii gatite de bunica, singurul lucru care ma intrerupea din zbenguiala continua.

Astazi, copilaria graviteaza in jurul calculatorului si al iesirilor la „Mec”. Frunza, baba oarba, castelul, nu reprezinta nimic altceva decat ecouri pierdute, ce rasuna poate doar in amintirile parintilor.

Incep sa cred ca ma numar printre putinii care sesizeaza aceste lucruri, si spun asta pentru ca in loc de a se remedia, situatia devine chiar mai grava.

Copiii nu se mai ridica cu orele din fata calculatorului, captivati de lumea virtuala, in care de multe ori se transpun, iar parintii nu realizeaza faptul ca urmari cu adevarat catastrofale pot apare din acest motiv. Lipsa de miscare, mancarea de la fast-food, toate sunt realitati ale secolului 21, de care insa ar trebui sa-i protejam pe cei mici. Nu pretind a ghici viitorul, insa toate acestea vor face din copiii nostrii oameni imbatraniti inainte de timp, incapabili sa socializeze, prinsi intr-o lume a lor.

Ma gandesc, ce povesti vor avea ei de impartasit atunci cand vor ajunge la varsta intelepciunii?