Pedeapsa cu moartea – de ce nu ?
Pare interesant titlul postului. Sau ma rog, cel putin interesant.
Desi am auzit/ citit diferite pareri despre pedeapsa cu moartea, unele pro, altele contra, personal consider ca pedeapsa cu moartea ar trebui reintrodusa.
Foarte multi spun ca pedeapsa cu moartea incalca vestita Cartă. La fel de multi spun ca o pedeapsa capitala este inumana.
Pai sa vedem cat de inumana e pedeapsa asta. Bine, am uitat sa specific ca, sunt de acord cu pedeapsa cu moartea in cazurile cand un om se dovedeste ca a ucis un alt om.
Din momentul in care un individ (a se citi si pentru feminin la fel) a impuscat un om, sau a omorat, indiferent prin ce mijloace, un alt om, respectivul individ nu mai poate fi considerat OM, fiinta umana. Deci, faptul ca pedeapsa capitala este inumana, pica.
Daca se intampla acelasi lucru ca si in paragraful de mai sus (ma refer la omorul unui om), inseamna ca respectivul criminal a avut drept de viata si de moarte asupra ucisului. Daca prin lege se spune ca NU ai voie sa omori, de ce legea nu da dreptul judecatorilor sa aiba putere de viata si de moarte asupra unui animal ? Ca deh, nu mai e OM daca a luat viata altuia. Deci moralitatea pedepsirii cu moartea s-a rezolvat.
Am auzit aseara pe un post de televiziune ca si criminalii au aceleasi drepturi ca si noi (vezi cazul jafului armat din Brasov si punerea in libertate pentru consult medical a mai multor criminali sau pedepsiti la multi ani de inchisoare pentru tentative de omor). Cazul este sustinut de orice magistrat/ avocat/ lege romana/ lege europeana. Si asa o fi, legal. Dar cat de moral este? Tare as fi curios (zic Doamne fereste, nu doresc asa ceva nimanui), daca li s-ar fi intamplat ca (zic inca o data Doamne fereste), un copil, un frate, un parinte, cineva foarte drag, sa fie impuscat in inima, pe strada, incercand sa opreasca un criminal si un hot, fapt intru-totul demn de urmat (nu ma refer la a fi impuscat). Sunt 100% sigur ca NU ar mai crede ca aceleasi drepturi trebuie sa le aiba. Chiar daca din din ipocrizie probabil ar zice, in gura lumii, de imagine, ca la fel cred in justitie.
Si pe langa toate aspectele de mai sus, garantat ar scadea rata criminalitatii. Nu toti criminalii (si ma refer aici si la cei care circula constant cu peste 100 km/h in localitate, riscand sau chiar omorand oameni, uneori chiar si pe trecerea de pietoni) s-ar simti confortabil daca ar sti ca, odata prinsi, ii asteapta moartea. Sau ma insel eu ? Probabil ca in loc de 100km/h in localitate ar reduce la 50-60 km/h, maxim.
Si daca pedeapsa cu moartea nu, de ce mai exista sentinta cu pedeapsa pe viata? Cati din Romania au facut inchisoare pe viata ? Tare as fi curios de un raport de genul asta
Oricum, prefer sa se reintroduca pedeapsa cu moartea. Si mai prefer ceva. Magistrati inzestrati cu .. “sange-n vene” care sa aiba curaj sa si aplice pedeapsa asta capitala. Sau macar pe cea cu inchisoare pe viata.
Interesant titlul postului, nu ? Sau .. cel putin interesant
3. February 2009 at 4:59 pm :
Nu sunt si nu voi fi deacord cu pedeapsa cu moartea!
Daca un individ “bolnav ” incalca o LEGE SUPREMA – SA NU OMORI! – nu e normal sa ne arogam dreptul de a ne transforma in JUDECATORI SUPREMI sa predindem ca putem lua viata cuiva, indiferent cat de mult a gresit.
Cum ramane cu nenorocitul de talhar din dreapta (sau stanga) Mantuitorului? A fost iertat in ultimul ceas, nu?
Sa nu iertam nu ne transpune in “plini de pacat”? Oare o altfel de pedeapsa UMANA, in afara condamnarii la moarte, nu o putem gasi?
Cred ca o explicatie asemanatoare o are si lipsa condamnarilor la detentiunea pe viata. Judecatorii de azi nu au “curaj” suficient nici pentru asemenea pedepse, mai putin drastice comparativ cu condamnarea la moarte.
Imi vine in cap si pilda biblica cu aruncatul cu pietre. Doar cine se crede perfect ar putea sa dispuna, fara remuscari, o pedeapsa capitala. Si cum asemena oameni – care s-ar crede perfecti – nu sunt sau nu sunt normali oricum, vad “prea bine” condamnata infractiunea omorului, cu toate formele sale agravate.
Pedeapsa cu Moartea? NU!
3. February 2009 at 5:05 pm :
Vorba unui contemporan cu noi”Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul…” . Criminalul are aceleasi drepturi ca mine… Hmm! FFF tare.. Sunt de parere ca pedeapsa capitala ar trebui reintrodusa. Consider ca aceste ceasuri stricate ale societatii trebuie sa dispara. Si inca ceva, daca in SUA, modelul democractic exponential al globului, exista o asemenea pedeapsa(ce-i drept doar in unele state) de ce nu ar putea exista si la noi. Nu avem aceeasi rata a criminalitatii, dar consider ca o crima are acelasi impact in orice colt al globului(o viata luata, familie distrusa, etc). Ce le permite acestor nenorociti-numai-sa gandeasca, ca sa nu mai vorbesc sa aiba curajul, de a lua o viata??? Sa omori un om in plina strada… asa cum avem exemplul eroului decedat la Brasov, impuscat in inima pentru ce?? Pentru ca a avut curajul sa faca ce altii au ezitat? Faptasul trebuie prins si condamnat cat mai aspru. Chiar nu cred ca ar merita sa primeasca alta pedeapsa decat cea a condamnarii la moarte!
Se tot aude ca pedeapsa condamnarii la moarte e inumana… Oare crima nu e tot inumana si imorala? De ce ar trebui sa toleram astfel de indivizi defecti, oameni fara scrupule si fara niciun Dumnezeu??? De ce sa fie hraniti si sa aiba un adapost deasupra capului, numit Puscarie, din banii mei si ai tuturor celor cinstiti care nu fura, nu dau in cap, ci, ca niste roboti, merg la munca pentru ca ala sfasitul lunii sa mai cotizeze la stat un pic, cica pentru la batranete… sa aiba pensie? Nu e corect la fel cum sistemul nostru nu e corect. Pana cand nu se va forma o elita in aceasta tara, si acum ma refer in toate domeniile, nu vom avea alt trai… Pacat!
3. February 2009 at 5:11 pm :
Este adevarat ce se spune despre religie. Dar talharul despre care vorbesti a fost iertat de o putere divina.
Aici nu vorbim despre puteri divine, ci de simpli judecatori. Judecatori care, pana in ziua de astazi nu au aplicat nici sanctiunea cu inchisoare pe viata. ASTA ma intriga !
Iar in justitie, daca merg cu explicatii biblice pentru orice infractiune, nu se tine cont. Eu de ce as tine cont ?
25. May 2009 at 10:34 am :
Nu putem sa reintroducem pedeapsa cu moartea atat timp cat nicio tara din UE, nu o are introdusa in legislatie, cum suntem membri cu drepturi depline ai Cedo, si dreptul la viata este garantat,nu se pune in situatia de fata a reintroducerii pedepsei capitale.
Referitor la rata criminalitatii, in Romania este medie spre redusa, fenomenul infractional ,mult mai scazut ca al vecinilor bulgari spre exemplu. E usor de intrat in discutii despre adevar,dreptate divina,putere cu care sunt investiti cei care infaptuiesc legea, am vrut sa subliniez insa ca in legislatia acutala NU SE IMPUNEA ACEASTA PEDEAPSA GRAVA, 20 de ani de stat intr-o celula inghesuit, pentru savarsirea unui omor deosebit de grav, este cat se poate de drept, nu divin in orice caz.
27. May 2009 at 2:37 pm :
Pai macar sa se aplice pedeapsa de 20 de ani ! Ca nici aia nu se aplica din cate se pare.
Nu mai pricep nimic din sistemul asta de justitie..
6. August 2009 at 4:16 pm :
Nu putem reintroduce pedeapsa cu moartea? De ce? De ce mai au dreptul la viata niste nemernici care fara sa se gandeasca de doua ori au luat viata unui om nevinovat? 20 de ani de inchisoare este o pedeapsa DREAPTA???????????? Cine spune asta????? De ce vorbiti cand nu stiti ce inseamna pierderea unei cunostinte, unei fiinte dragi sau poate chiar a unei rude din cauza furiei si nebuniei un dement???
Din nefericire pentru mine traiesc o astfel de tragedie. Doua rude ale mele au fost ucise in propria casa cu sange rece. Au fost omorati ca niste animale. De ce trebuie sa mai traiasca cei care au facut asa ceva??? Voi va ganditi ca putem urma oricare dintre noi???? daca cineva drag voua ar fi fost victima unui asemenea monstru ce ati fi facut ??????? v-ar fi multumit gandul ca monstrul care v-a macelarit iubitul/iubita, fratele, sora, mama, tatal, bunicii, un prieten bun sau poate doar o cunostinta primeste 20 de ani de inchisoare??? pentru cei care cred ca 20 de ani de inchisoare sunt o pedeapsa DREAPTA vreau sa-i intreab DOAR ATAT….de ce trebuie sa muncim noi si sa-i asigur unui monstru un loc in care sa doarma, sa manance, sa se uite la televizor , in conditiile in care el a luat viata altui om???????? EU VREAU REINTRODUCEREA PEDEPSEI CU MOARTEA!!!!!!!!!!!!! si stiu ca 90% dintre oamenii acestei tari doresc asta!!!!!!!!!!!!! Ce trebuie sa facem??????
6. August 2009 at 5:14 pm :
Perfect de acord cu tine Corina.
Exact asta am spus si eu in primul post.
Imi pare rau pentru pierderea ta, desi stiu ca asta nu amelioreaza cu nimic starea ta.
Cred ca ar trebui propusa o petitie sau ceva de acest gen, pentru a se intreba poporul, printr-un referendum, daca ar fi de acord cu asa ceva sau nu.
Eu unul stiu sigur ca as spune “DA!”.
Dar, chiar si asa, daca s-are reintroduce pedeapsa cu moartea, la fel ne trebuie judecatori care sa aiba curajul sa o aplice.
10. August 2009 at 8:27 am :
Cata, ms pentru raspuns, dar dupa cum vezi si tu ai fost singurul care a avut ceva de spus!!!!!!! Din pacate .INDIFERENTA este o caracteristica a poporului roman…… Nu pot sa cred ca nimeni nu are nimic de spus. Suntem un popor de insensibili, de oameni rai si asta aste motivul pentru care am ajuns in situatia de a fi omorati in proriile case.
17. August 2009 at 3:39 pm :
Ori indiferenta ori .. daca atunci cand decizi ca vrei sa ajuti.. intampini o gramada de birocratie, de nebunie.. si iti vine lehamite. Eu cel putin asa o vad.
4. October 2009 at 11:10 pm :
Sincer , daca s-are reintroduce pedeapsa cu moartea, ne trebuie magistrati care sa aiba curajul sa o aplice
Macar sa se aplice pedeapsa maxima fara nici un fel de circumstante atenuanta
Dar din pacate poate nu putem sa reintroducem pedeapsa cu moartea atat timp cat nicio tara din UE, nu o are introdusa in legislatie,.
Astfel spus cum suntem membri cu drepturi depline ai CEDO , dreptul la viata este garantat, nu se pune in situatia de fata a reintroducerii pedepsei capitale.
5. October 2009 at 10:06 am :
Pai asta ziceam si eu. MACAR sa se aplice pedepsele maxime. Sau, in loc sa se micsoreze pedepsele maxime “ca si asa nu se aplica”, sa se mareasca pedepsele minime
31. October 2009 at 7:38 pm :
[…] Articole cu aceeaşi tematică : PEDEAPSA CU MOARTEA? Pedeapsa cu moartea – de ce nu ? Aplicarea pedepsei cu moartea ar putea fi reluata in Rusia de la 1 ianuarie 2010 Pro şi contra […]
12. September 2010 at 11:49 am :
DA, in mod sigur dar numai in cazur extreme si cand este sigur de crima comisa.Sunt oamenii pe planeta asta care niciodata nu vor putea convietui cu altii plus ca dam si banii aiurea cat stau ei in inchisoare.Pentru astia cu Dumnezeu si ca nu ai voie sa omori sa va vad pe voi ca cea mai draga persoana este macelarita de un “bolnav” doar pentru ca vroia sa se distreze fara nici un motiv.Pana la Dumnezeu avem grija de noi noi.
13. November 2010 at 9:21 pm :
daca criminalul este protejat de “drepturile omului”,atunci unde sunt drepturile CELUI ucis?(lege sustinuta de tarile unde se aplica pedeapsa capitala).
14. December 2010 at 7:39 pm :
Nu este bine introducerea pedepsei cu moartea deoarece și în justiție se fac erori ca peste tot.Nimic nu e perfect.
27. December 2010 at 3:29 am :
Pe aceasta tema a curs atata cerneala, sunt atatea argumente pro si contra, incat eu nu pot sa dau un raspuns.
18. April 2011 at 7:12 pm :
Am si eu o nelamurire si sper sa gasesc un raspuns din partea dv. Am un blog si as vrea sa postez tot ce tine de enciclopedie. Asa ca m-am gandit sa cumpar carti de enciclopedie pentru a apublica pe blog anumite continute pentru persoanele interesate de acest domeniu. Insa ceea ce nu stiu si sper sa ma lamuriti dv, este problema cu drepturile de autor. Pot sa public pe blog carti din domeniul pe care l-am precizat mai sus? Trebuie sa cer apropare autorului odata ce am platit pt aceea carte, cumparand-o? Sau pot publica articole din respectiva carte insa sa specific in postarea de pe blog autorul cartii?
Astept un raspuns din partea dv.
Va multumesc.
12. September 2011 at 4:28 pm :
Din fericire legislatia in vigoare nu prevede pedeapsa cu moartea, prin urmare aceasta chestiune s-a transformat potrivit realitatilor sociale existente.
25. September 2011 at 9:26 pm :
Cred ca aplicarea pedepsei cu moartea trebuie sa tina cont de particularitatile fiecarei tari in parte, dar cu cat se avanseaza intr-o societate cat mai democratica, pedeapsa cu moartea ar trebuii sa nu existe, gasindu-se alte forme de condamnare.
15. January 2013 at 10:16 pm :
Youre so cool! I dont suppose Ive read anything like this before. So nice to search out any person with some unique thoughts on this subject. realy thank you for starting this up. this website is one thing that’s needed on the web, somebody with a little bit originality. helpful job for bringing one thing new to the web!
3. April 2014 at 10:48 am :
Hey I know this is off topic but I was wondering if you knew of any widgets I could add to my
blog that automatically tweet my newest twitter updates.
I’ve been looking for a plug-in like this for quite some time and
was hoping maybe you would have some experience with something like this.
Please let me know if you run into anything. I truly
enjoy reading your blog and I look forward
to your new updates.
18. April 2014 at 10:04 pm :
Please let me know if you’re looking for a article author for your weblog.
You have some really great posts and I think I would be a good asset.
If you ever want to take some of the load off, I’d absolutely
love to write some material for your blog in exchange for a link back to mine.
Please send me an e-mail if interested. Kudos!
18. April 2014 at 11:56 pm :
Hi there, just became alert to your blog through Google, and
found that it is truly informative. I’m gonna watch out for brussels.
I will be grateful if you continue this in future. Numerous people will be benefited from your writing.
Cheers!
23. April 2014 at 7:33 pm :
Hi to all, it’s in fact a nice for me to go to see this website, it contains useful Information.
8. May 2014 at 8:33 pm :
I think this is among the most vital information for me. And i am glad reading your article.
But want to remark on some general things, The website style is great, the articles is really
nice : D. Good job, cheers
26. May 2014 at 5:15 pm :
Hi there! I just wanted to ask if you ever have any problems with hackers?
My last blog (wordpress) was hacked and I ended up losing several weeks of hard work due to no data backup.
Do you have any solutions to prevent hackers?
27. May 2014 at 9:49 am :
Жаль, что сейчас не могу высказаться – очень занят.
Вернусь – обязательно выскажу своё мнение по этому вопросу.
27. November 2015 at 1:34 am :
i knew romain for years and work with him every day by his side for a while, he was the honsent personn in business and like a peson i met. A beautifull person.I a m very sad he desapears as some persons who did not kew him can talk this way.Anna
29. March 2016 at 4:43 pm :
Thanks for spending time on the computer (writing) so others don’t have to.
29. March 2016 at 6:45 pm :
Shoot, so that’s that one supposes.
11. April 2016 at 11:02 am :
Normally I’m against killing but this article slaughtered my ignorance.
29. April 2016 at 4:12 am :
There’s a terrific amount of knowledge in this article!
30. April 2016 at 3:50 am :
Hi Bobbi and Mike! I think this is my first comment (although I’ve been peeking at your blog for quite a while now) I just am absolutely amazed everytime I look at you work. I just wanted to finally tell you how much it inspires me every time I look at it. Hope to meet you someday!!!
20. June 2016 at 4:28 am :
Perfect team! Encouragement to move forward to develop and improve the tools offered by Google, and please, stop some minutes to think about marketing books or more guides in different levels, all webmasters will agree and know about what’s ethical and what is fraud.Jordi Camps
4. January 2020 at 8:23 pm :
Sincer , daca s-are reintroduce pedeapsa cu moartea, ne trebuie magistrati care sa aiba curajul sa o aplice
Macar sa se aplice pedeapsa maxima fara nici un fel de circumstante atenuanta
Dar din pacate poate nu putem sa reintroducem pedeapsa cu moartea atat timp cat nicio tara din UE, nu o are introdusa in legislatie,.
Astfel spus cum suntem membri cu drepturi depline ai CEDO , dreptul la viata este garantat, nu se pune in situatia de fata a reintroducerii pedepsei capitale.