D'ale avocatilor » Arhiva lunii 'Nov, 2008'

Dreptul de a face recurs (partea finala)

Am castigat!

Titlul mesajului merita mai mult o scriere de genul “am castigaaaaaaaaaaaaaaat!!!!!!!!!!”.

Ce bucurie, am invins!

Mi-am revendicat dreptul in justitie si, chiar daca mi s-a spus : “asa ceva nu s-a mai intalnit” – afirmatie urmata, aproape firesc, de respingerea cererii, am reusit sa conving instanta din recurs.

Adevarat!

Concluziile bazate, in primul rand, pe textul de procedura, au fost ascultate cu atentie de toti membrii completului de judecata. Faptul ca nu s-a mai judecat inainte o cerere asemenatoare a constituit, probabil, o provocare pentru cei trei magistrati.

Solutia din recurs este cat se poate de bine argumentata, cu referiri repetate la textele de lege invocate de mine la instanta de fond (neglijate atunci in totalitate).

De ce a trebuit sa-mi fie teama ca nu voi reusi? Probabil ca si din cauza experientelor dinainte. Am aproape tot timpul temerea ca aleatoriul domina justitia.

Se poate sa ai castig de cauza sau sa pierzi un proces, in functie de multe criterii care nu ar avea ce cauta in adevarata JUSTITIE.

Incerc o enumerare, fara sa fac si un clasament (niciodata nu stii ce anume te-a lovit!), astfel, pun in calcul: dispozitia judecatorului din momentul discutarii probatoriului, dispozitia judecatorului din ziua cand se audiaza martorii, dispozitia judecatorului din ziua judecatii, oboseala pe care o resimte sau nu judecatorul in raport de numarul de cause repartizate pe sedinta, timpul acordat pronuntarii, teama sau curajul de a da o solutie proprie, si multe altele, caci lista ar putea continua.

In recursul de care vorbeam mai devreme: “am castigaaaaaaaaaaaat!!!!!!!!!!”. Judecatorii nu au fost nici grabiti, nici lipsiti de rabdare si nici lipsiti de curaj sa pronunte o hotarare buna.

Pastrez pentru mine bucuria reusitei si, totodata, ma felicit ca “am nimerit un complet bun!”.

Felicitari!

Femeie la Derby. Impresii.

Cam ce inseamna sa fi suporter in ziua de astazi?

Pai sa vedem… cuvinte nu tocmai ortodoxe adresate suporterilor echipei adverse, batai mai ceva ca pe campul de lupta, incendieri ale stadioanelor… in principiu manifestari demne de jungla.

Sambata am fost pe stadion la meciul Dinamo-Steaua. Ciudat pentru o fata, stiu, insa era o curiozitate pe care de mult timp doream sa mi-o satisfac. Jocul de pe teren a lasat mult de dorit pentru pretentiile titulaturii de „Derby”, adevarata lupta purtandu-se in mare parte intre galerii. Scandari care mai de care mai intepatoare, mesaje unul dupa altul scrise pe bannere insirate de-a lungul peluzelor, si o mare de oameni ce forfota la fiecare „faza” a echipei adulate.

Trebuie sa recunosc ca atmosfera de pe stadion este una cu adevarat impresionanta, o atmosfera care te prinde, si pentru 90 de minute chiar traiesti cu impresia ca a fi suporter este o experienta frumoasa, chiar si pentru o fata (daca poti trece cu vederea anumite cuvinte ).

Insa mirajul ia sfarsit odata cu parasirea stadionului.

Suporterii pleaca de acolo precum niste caini turbati (fara nici o aluzie la o anume echipa), pusi pe harta, pandind, daca nu chiar creand ocazii pentru a se masura in „lupta dreapta” cu sustinatorii echipei adverse.

De ce aceste manifestari huliganice? Eu, in naivitatea mea, credeam ca a fi suporter inseamna a iubi echipa mai mult decat a uri suporterii rivalei. Se pare ca m-am inselat. Multi, tind sa cred, gasesc in titulatura de „suporter al echipei X”, o acoperire pentru dorinta nebuna de a da frau liber unor porniri animalice.

Poate ma insel, acest domeniu fiind unul cu precadere al barbatilor, insa, sunt de parere ca acei „fani” care au asemenea manifestari, nu pot fi numiti suporteri, prin faptele lor aducand un renume prost echipei pe care pretind ca o iubesc si in numele careia duc aceste „razboaie”.

Parere avizata sau nu, o consider a fi una valabila, problema de mai sus tinand mai mult de bun simt decat de o cunoastere amanuntita a tainelor fotbalului. In fond, „lupta” ar trebui sa se desfasoare pe teren, nu?