Sa nu se inteleaga ca nu respect oamenii in varsta. Departe de mine acest gand, insa nu de putine ori ma simt ca un personaj de desen animat enervat, caruia ii ies flacari pe urechi, din cauza unei genti puse ostentativ pe umarul meu, doar doar ma ridic si ii cedez locul in tramvai. Ea este batrana, trebuie sa stea jos, noi tinerii nu suntem niciodata obositi, nu ne este rau, si cu siguranta nu avem dreptul sa ocupam locul. Ca sa nu mai vorbim de cei care nu se pot abtine de la comentarii rautacioase, poate partial adevarate, dar nu general valabile la adresa „generatiilor din ziua de azi”.

Discrepanta dintre generatii, valorile mereu in schimbare, ritmul nebun in care suntem fortati sa traim, toate acestea ingreuneaza comunicarea dintre „noi” cei tineri si „ei” cei in varsta.

„Cine nu are batrani sa-si cumpere” spunea un proverb. Eu atunci cand ma gandesc la cei de mai sus, imi imaginez acei oameni intelepti, cu experienta, trecuti prin viata, cu o tolba plina cu povete si povesti menite sa invete tanarul si sa il indrume. Aceasta insa este o imagine utopica, cu care nu te mai intalnesti astazi. Acum nu vezi in acesti oameni decat un monument de gheata, frustrari si dezamagiri. Poate ca de vina este sistemul, trecerea timpului, conditiile din ziua de astazi, tranzitia brusca de la un regim conservator la unul democratic, unde termenul este inteles cu totul altfel decat sensul propriu-zis.

Ceea ce ar fi trebuit sa fie o relatie care sa aduca beneficii nu doar individuale, ci colective, daca ne gandim la simpla idee de impartasire a intelepciunii pentru crearea unei generatii mai bune, s-a transformat intr-un razboi de orgolii.

Acum, lasand sarcasmul la o parte, stau si ma gandesc cu groaza ca am sa ajung si eu batrana si privind la cei de azi, viitorul nu suna deloc bine.