Pe langa praful “dă” Bucuresti, pe langa claxoanele care-ti fac bataturi pe timpan, pe langa maneaua care-ti lucreaza nervul zambirii din vreun telefon mobil purtat cu mandrie “de cartier” de cate un “pierde vara”, s-a mai abatut asupra mea (si probabil si a voastra) … caldura !

Calitatea bitumului din centrul Bucurestiului incins o poti depista foarte usor la birou sau in sala de judecata, analizand tocul pantofilor. Indiferent de distanta parcursa, indiferent de zona, indiferent … De fapt, indiferenta asta “a lor” provoaca atatia “indiferenti” in fraza asta.

Probabil c-ar fi mai bine sa incercam parazapezi, pentru a nu ne afunda in aceasta mare neagra, de asfalt aburind.

Acum cateva saptamani, incercand sa intru intr-un sediu al ING – Self Bank, undeva langa Unirea, am asteptat cu respect, aproape 15 minute pentru ca distinsii salopetari sa-si termine opera de arta neagra, numita “turnarea in etape a asfaltului”. Ma bucur ca n-am ajuns decat la finalul operatiunii si n-am intalnit vestitul “suflator de praf”. In respectivele 15 minute, ma intrebam daca nu exista vreo scandura in apropiere, macar de uitat la ea, daca nu de trantit pe jos ca lumea sa poata sa-si revina la pulsul normal. In zadar, salopetarii radeau de trecatori. Sunt sigura ca va e cunoscuta fata ranjitoare, fara dinti, a unui muncitor, transmitandu-va un calduros (probabil de la bitum) “Saru’mana”.

O fi avand producatorii de pantofi cu toc pentru dame vreun contract cu cei de la “turnarea asfaltului” ? Sau muncitorii isi iau niscaiva bonusuri grase pentru “asfaltarea calitativa” a tocurilor ?

Si astea toate se datoreaza doar(!?) caldurii ! Ca deh, caldura mare… “monşer” !